Sunt acele lucruri.

Sunt acele lucruri care nici nu se mai spun.Dor prea tare,prea profund,prea adânc.Sunt acele lucruri pe care ţi le vei aminti mereu ascultând o melodie tristă.Sunt acele lucruri care nu se pot exprima în cuvinte.Îţi anesteziază orice simţ şi rămâi mut,mut de durere,de uimire,de rapiditatea evenimentelor.Îti pui zeci de întrebari:ţie,lumii,Divinităţii.şi niciun răspuns.Nicio voce să confirme sau să infirme,niciun sunet,nicio vocală,nimic.Nimicul este atât de apăsător şi totuşi atât de binecuvântat.Te eliberează de tot ce pot percepe organele tale de simţ şi rămâi rece,ca o bucată de marmură uitată într-un atelier de un sculptor.Nu ai formă,nu ai înfătisare.Chipul tău devine rigid şi rece.nu mai simţi,nu mai crezi,nici măcar nu mai poţi gândi.
Rămâne un corp inert,o piele moartă şi un suflet care arată exact ca un animal ce se zbate să moară.