Epilog

E simplu să tragi o linie şi să formulezi o concluzie după o experienţă.Fiecare eveniment schimbă ceva în interiorul tău.Despre fiecare poti vorbi.
Dar atunci când buzele tale sunt petcetluite?Când refuză să lase liber orice cuvânt ?
Am fost întrebată ce cred despre oameni.
Am privit persoana din faţa mea minute în şir,ea repetănd în mod ostentativ întrebarea crezând că nu am înţeles. Dar întelesesem. Tocmai pentru că înţelesesem tăceam. Aş putea vorbi despre oricare alt subiect,dar nu ceva ce implică omul.Nu sunt rasistă,nu sunt deprimată,sunt pur şi simplu acaparată de tot ceea ce am fost obligată să suport din partea oamenilor.Invidiosi sau maliţioşi, ipocriţi sau răi, oamenii reusesc mereu să fie un paradox. Cel mai bun prieten ţi se transformă în duşmat,iubitul sau iubita în străin/străină şi fiecare capătă tot felul de insuşiri pe care mintea ta cu greu le concepe. Asta e legea naturii sau simpla noastră incapacitate de a fi mai buni ?
Întrebarea subordonată vine imediat în schimb:de ce să fii bun ? Aş putea spune că în viziunea mea pentru că vei fi răsplătit în alte dimensiuni,dar asta sunt eu. În viziunea lumii ce înseamnă de fapt “a fi bun” ?
E infiorator cum fetiţe sau baieţei gândesc că oamenii trebuie trataţi cu indiferenţă şi dispret şi că nimeni nu trebuie să le perturbe viaţa cu nimic,cine o face intră în categoria acelor oameni care nu vor mai fi priviţi niciodată la fel.
Au dreptate aceşti copilaşi în aş crea un fel de scut împotriva propriilor semeni ? E normal ?
E un lucru greşit ? Pariu că nu ştii să răspunzi la aceste întrebari,nu pentru că nu ai avea cuvinte ca mine ci pentru că nu dai importanţă. Asta până simţi pe pielea ta cum câteva cuvinte ale unui om te coboară de pe norişorii aia pe care te-ai aşezat comod, crezând că viaţa e ca în filmele acelea americane cu happy-end.
Voi incheia.Nu pentru că am zis tot ci pentru că mi s-au sleit puterile de la atâtea cuvinte.
Voi face o afirmaţie care poate te va şoca,dar îmi asum intreaga răspunderea pentru ea : sunt foarte puţini oameni care au suflet şi nu vorbesc aici de aceea materie care rămâne pe pământ 40 de zile după ce mori ci acel lucru care te face unic printe milioane de seama ta. Eu am obosit să mai caut aceşti oameni,mândrii posesori ai unui suflet.Ai unui adevarat suflet.
Brusc,viaţa a renunţat la însuşiri fabuloase pentru a se transforma intr-un simplu drum : ca cel pe care îl faci la piaţă săptămânal.