"De ce-urile" vietii mele.

De ce sa pap ?
De ce nu s-a inecat piticu' ?
De ce Alina e mai mare ?
De ce are tati mustata ?
De ce trebuie sa invat poezia ?
De ce trebuie sa dorm la pranz ?
De ce trebuie sa-mi fac temele ?
De ce trebuie sa fac curat ?
De ce trebuie sa intru in casa ?
De ce nu ma intelegi ?
De ce sunt oamenii rai ?
De ce este cerul albastru ?
De ce nu pot sa zbor ?
De ce oamenii discrimineaza ?
De ce asa ?
De ce nu te ajuta nimeni ?
De ce nu inteleg ?
De ce imbatranesc ?
De ce trece timpul ?
De ce pielea mea se schimba ?
De ce ma doare ?
De ce mor ?


Eram serile trecute in pat si asteptand sa ma rapeasca somnul,ma zgaiam cu ochii la tavanul roz din camera mea.Nu,nu am vrut sa va informez ca am un tavan roz.Acesta este doar un element lipsit de importanta.
Ma gandeam la cate intrebari ne punem de-a lungul vietii : noua insine,vietii sau altor persoane.
Sute de "de ce-uri" ne macina existenta inca din copilarie si pana la batranete.La unele aflam raspunsurile foarte repede,la altele in schimb nu.
Nu sunt destul de corect formulate.Gresit.Nu stie nimeni raspunsul la multe dintre aceste intrebari ce ulterior devin retorice.
Vei afla poate cateva pareri,dar adevarul va fi mereu undeva la mijloc.
Si totusi de ce ni le mai punem,daca oricum nu ne raspunde nimeni ?
Acum nu zic sa infiintam Biroul administrativ al intrebarilor fara raspuns,dar sa incercam sa meditam un pic mai mult.
Unii trec prin viata ca rata prin apa,alte elemente din cadrul care ii inconjoara devenind lipsite de importanta.
El este "buricul".Daca stie el ca "pe el l-a adus barzuta",totul este mai mult decat perfect.
Si uite asa parasesti lumea cu o incarcatura pe care nu o aveai cand te-ai nascut doar pentru ca detii curiozitate.