Dimineaţa,în timp ce mergeam prin ploaia rece,spre o destinaţie prea lipsită de importanţă ca să o precizez,m-a izbit o durere, un fel de migrenă apăsătoare şi instantaneu am avut un fel de flash-back.
Mi-am amintit de februarie.
Mi-am amintit cum aceea a fost cea mai nepotrivită zi , şi cum el a fost cel mai nepotrivit om.
Totul era nepotrivit.
Cred că şi cuvintele astea sunt total nepotrivite,dar trebuie să fac asta.
Am nevoie de asta.
Am nevoie să urlu aceste cuvinte.
Trebuie să le arunc în vânt şi să fug.
Să le ducă vântul cât mai departe.Poate chiar până la el.
O zi, şi totul s-a trasformat.
Am realizat atunci că ăsta e un joc mizerabil şi că acel tip de oameni sunt prea puri pentru a fi parte din el.
El nu era doar o fiinţă,era om.Nu era doar un biped ce mănâncă şi consumă furaj.Era suflet.
De ce aşa ?
M.am întrebat de miliarde de ori,mă dor buzele,nu mai am cuvinte şi mă doare.
Mă doare că mor suflete,nu că mor oameni.Nu toţi oamenii pot fi considerati şi suflet.
Mă poţi considera ciudată,rea,maliţioasă,dar nu pot să tac.
Trebuie să urlu.Trebuie să mă eliberez.
Trebuie să văd dacă eu am suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu