Oameni

Cred ca am scris despre oameni de zeci de ori. Ce fac, cum o fac, de ce o fac si ce cred alti oameni despre toate astea. Astazi scriu altfel. Nu vreau sa stiu cat de buni/ rai sunt, cat de mult gresesc/ fac bine ori cat de mult iubesc/ ranesc.
Astazi scriu despre oameni in particular. Despre oamenii din viata mea, despre cei din a ta.
Cu totii avem mama, tata, frati, surori, acei oameni care cu sau fara voia noastra ne sunt rude, deci obligat partea din viata noastra, dar exista si categoria de oameni careia ii permitem sa intre in universul nostru.
Acesti oameni dor mai tare decat orice. Ei sunt acei oameni care in cateva secunde ne pot duce de la agonie la extaz. Sunt acei oameni fata de care nutrim doar cele mai paradoxale sentimente. Acei oameni sunt iubiri. Iubiri de gradinita, iubiri de scoala generala, iubiri de liceu, de facultate si printre, iubirea vietii noastre.
Cu toti stim fraza : poate pentru lume esti un simplu om, dar pentru un anumit om, esti intreaga lume.
Astazi nu vreau sa insiri "oamenii" din viata mea. Poate pe unii vreau sa ii cinstesc si mai trist, pe unii vreau sa ii jelesc. Cateodata imi vine sa plang pentru lucruri care s-au intamplat acum 5, 6 ani. Imi vine sa plang pt primul meu sarut, pentru prima mea atingere, pentru prima mea intalnire, pentru primul meu "te iubesc". Imi vine sa umplu batiste intregi de lacrimi pentru acesti oameni care mi-au brazdat existenta. Pentru cei care au plecat de buna-voie ori pentru cei pe care i-am alungat chiar eu. Inca port si astazi esenta fiecaruia. Inca simt parfumul fiecaruia, inca stiu ochii fiecaruia. Pe unii i-am iubit.
Pe altii i-am lasat sa ma iubeasca. Pe unii i-am vrut cu tot egoismul din lume, pe altii i-am lasat sa ma doreasca. Niciunul nu a plecat cu adevarat chiar daca astazi nu mai este niciunul.