Oh cat mi-as dori sa postez ceva dragut.Cat mi-as dori sa va pot povesti o intamplare super draguta din viata mea.Cat mi-as dori sa va zic ca zambesc mai sa ma doara maxilarul.
Dar nu, nu va pot indruga minciuni.
Adevarul este ca este mult mai rau decat ma asteptam. Recunosc fara lipsa de modestie ca sunt un om puternic, dar azi, acum, la aceasta ora tarzie din noapte, pana si eu mi-am pierdut puterea.
Este prea mult. Prea multa durere intr-o singura circumstanta, prea multe rani in acelasi loc, prea mult.
Nu scriu ca sa fiu inteleasa ci din frica de a exploda de atata zbucium interior.
Infiorator. Da, asta este cuvantul care poate descrie cel mai bine sentimentul de a-ti vedea una dintre cele mai iubite fiinte, devastata.
Este absolut infiorator. Nu pot descrie in cuvinte senzatia de neputinta, de frustrare, de iritare cand singura fiinta pe care ai dori sa o vezi toata un zambet, se zbate ca un peste scos din acvariu.
Credeam ca experimentasem durerea, dar ma inselasem. Aceasta rana produce mult mai mult decat o simpla durere. E mai mult decat sange si piele sfasiata. E un fel de cangrena care te ucide. Incet, dar sigur, te ucide.
Pana zilele trecute credeam ca depresia are o unitate de masura si ca leacurile babesti, gen filme vesele vizionate pana la saturatie, chiar isi fac efectul. Ei bine, nu. E mult mai mult.
E acel moment in care parca practic totul se opreste. Nu mai gandesti, nu mai misti, nu mai schitezi absolut niciun gest.
Te trasformi intr-o leguma.
Esti acaparat de un milion de scancete si nu poti lua in brate pe nimeni, auzi un miliard de voci si nu ii poti raspunde niciuneia, vezi cativa metrii, dar nu, nu mai poti atinge linia de sosire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu