Exista un barbat...

Exista un barbat.
Il iubesc. In cea mai mare parte a timpului il iubesc. Nu stiu de ce, nu stiu de cand. Nu stiu cat si mai ales, nu stiu pana cand. Este in viata mea mereu, dar niciodata. Este aici de mult, cu toate ca pare ca l-am intalnit ieri. Nu il cunosc si totusi stiu totul despre el.

Exista un barbat.
Il urasc. De multe ori il urasc. Il urasc pentru toate zilele in care este aici si mai ales pentru cele in care nu este. Il urasc pentru ca stie tot despre mine, dar de fapt nu stie nimic.
Il urasc pentru ca il iubesc atat de mult.

Exista un barbat.
Il iubesc. Il iubesc pentru ca este intruchiparea copilului din mine si in acelasi timp a femeii din mine. Il iubesc pentru ca ma face sa ma alint, dar si pentru ca ma excita. Il iubesc pentru ca ma are, dar nu ma vrea niciodata.

Exista un barbat.
Il urasc. Cat de mult il urasc. Il urasc pentru ca nu-mi da pace noaptea in somn, il urasc pentru ca ma face sa-mi tremure vocea la telefon. Il urasc pentru ca imi doresc sa-l astept. Il urasc pentru ca imi strabate barbar gandurile.

Exista un barbat.
Il iubesc. Il iubesc mult.Il iubesc pentru aroganta din vocea sa. Il iubesc pentru aerul sau dur. Il iubesc pentru ochii sai de copil. Il iubesc pentru parfumul sau de barbat nestapanit. Il iubesc pentru zambetul lui strengaresc.

Exista un barbat.
Il urasc din tot sufletul. Il urasc pentru ca e tot ce mi-am dorit. Il urasc pentru ca nu seamana deloc cu Fat- Frumos. Il urasc pentru ca tipa cand se enerveaza. Il urasc pentru ca spune : pentru ca asa vreau eu. Il urasc pentru ca ii sunt supusa.

Exista acel barbat.

Il iubesc si il urasc de atata timp incat nu ma pot decide ce sentiment predomina. Sunt copil inocent si femeie pasionala in bratele lui. Sunt orgoliu si rabdare. Sunt adrenalina si sedentarism. Sunt foc si cenusa. Sunt frigida si pasionala. Il iubesc din suflet si il urasc cu toata fiinta mea. Il iubesc de prea mult timp incat nu imi amintesc cand am inceput sa il urasc. Il urasc atat de intens incat nu concep cum l-as putea iubi. Nici macar nu are ochii negrii. Nici macar nu are tenul masliniu, Nici macar nu e idealul meu de barbat. Nici macar nu ne potrivim mereu.

Oameni

Cred ca am scris despre oameni de zeci de ori. Ce fac, cum o fac, de ce o fac si ce cred alti oameni despre toate astea. Astazi scriu altfel. Nu vreau sa stiu cat de buni/ rai sunt, cat de mult gresesc/ fac bine ori cat de mult iubesc/ ranesc.
Astazi scriu despre oameni in particular. Despre oamenii din viata mea, despre cei din a ta.
Cu totii avem mama, tata, frati, surori, acei oameni care cu sau fara voia noastra ne sunt rude, deci obligat partea din viata noastra, dar exista si categoria de oameni careia ii permitem sa intre in universul nostru.
Acesti oameni dor mai tare decat orice. Ei sunt acei oameni care in cateva secunde ne pot duce de la agonie la extaz. Sunt acei oameni fata de care nutrim doar cele mai paradoxale sentimente. Acei oameni sunt iubiri. Iubiri de gradinita, iubiri de scoala generala, iubiri de liceu, de facultate si printre, iubirea vietii noastre.
Cu toti stim fraza : poate pentru lume esti un simplu om, dar pentru un anumit om, esti intreaga lume.
Astazi nu vreau sa insiri "oamenii" din viata mea. Poate pe unii vreau sa ii cinstesc si mai trist, pe unii vreau sa ii jelesc. Cateodata imi vine sa plang pentru lucruri care s-au intamplat acum 5, 6 ani. Imi vine sa plang pt primul meu sarut, pentru prima mea atingere, pentru prima mea intalnire, pentru primul meu "te iubesc". Imi vine sa umplu batiste intregi de lacrimi pentru acesti oameni care mi-au brazdat existenta. Pentru cei care au plecat de buna-voie ori pentru cei pe care i-am alungat chiar eu. Inca port si astazi esenta fiecaruia. Inca simt parfumul fiecaruia, inca stiu ochii fiecaruia. Pe unii i-am iubit.
Pe altii i-am lasat sa ma iubeasca. Pe unii i-am vrut cu tot egoismul din lume, pe altii i-am lasat sa ma doreasca. Niciunul nu a plecat cu adevarat chiar daca astazi nu mai este niciunul.

Bucuresti Nord

Sunt de aproape sapte luni in Bucuresti si daca la inceput ma simteam aici ca un papagal in colivie, astazi comparatia este mult mai accentuata. Am o colivie "de aur".
In mod paradoxal, am ajuns sa imi doresc sa ma intorc aici si asta nu pentru cluburi, magazine sau doar asa ca sa fiu in capitala, ci pentru ca Bucurestiul a devenit un fel de patura care ma imbraca atunci cand nu ma mai regasesc.
Bucurestiul inseamna mult pentru mine pentru ca de fapt nu inseamna nimic.
Ambiguu si filosofic stiu, dar fraza este cat se poate de verosimila.
Acest oras nu imi da nimic. Nu imi provoaca amintiri, nu imi aduce oameni cunoscuti in fata, nu ma are, nu ma raneste.
Acestui oras nu ii sunt datoare cu nicio explicatie, nu ma intreaba, nici macar nu ma cauta.
As vrea sa pot sa exprim aici o mie de metafore. Sa spun : ma doare asta si vreau asta. In realitate, nu stiu ce vreau.
Da, am curajul sa spun acest lucru chiar si cu riscul de a fi aratata cu degetul.
Sunt intr-un punct al vietii mele ( ciudat mai suna fraza aceasta), in care nu imi doresc sa ma urnesc din loc. As sta saptamani intregi in casa, lipsita de responsabilitati fata de ceva sau cineva !
Exagerare veti spune. Poate. Dar prefer sa exagerez cu un adevar decat sa fac pe plac cu o minciuna. Sunt satula de facut pe plac, iar Bucurestiul exact asta face, nu imi cere socoteala pentru nimic.
Ma lasa sa-i invadez teritoriul si sa profit.
Nu cere reciprocitate, nici macar atentie.

SUNT !

Sunt tot aici, dar altfel. Am aceeasi ochi, aceeasi piele, acelasi
corp, dar sunt altfel ! Astazi, mai intai de toate sunt altfel ! Sunt oricum, orice, mai putin nefericita ! Astazi, dupa indelungi luni de asteptare, vad in sfarsit totul cum trebuie vazut ! Astazi sunt primavara ! Sunt narcise galbene precum soarele incantator ! Sunt pamant negru precum abanosul ! Sunt cer senin ! Sunt renastere ! Sunt aprilie ! Sunt mai ! Sunt natura ! Sunt renastere ! Sunt om fericit ! Sunt copil in parc ! Sunt fiica de mama iubitoare ! Sunt prietena pe veci ! Sunt confidenta ! Sunt sora mai mica ! Sunt dragoste ! Sunt incredere ! Sunt responsabilitate ! Sunt fluturi in stomac ! Sunt inghetata ! Sunt covrigi cu lapte ! Sunt zambetul unei fete indragostite ! Sunt mirosul pielii dupa dus ! Sunt parfumul omului iubit ! Sunt zambet ! Sunt placere ! Sunt echilibru, frumusete, incredere ! Sunt respect !
Astazi SUNT !

Adresa.

De atatea ori am vrut sa scriu si acum, privind in urma, nu stiu ce m-a impiedicat. Nu stiu daca a fost faptul ca imi este frica sa o fac sau pur si simplu nu vreau. Incerc acum.
Sunt in Bucuresti de 3 luni si ma asteptam ca pana acum sa sufar transformari de vreun fel. Ma asteptam sa plang mult si sa urasc ca sunt aici. Ma asteptam sa nu vreau sa ma trezesc dimineata din pat. Ma asteptam sa caut cu disperare mirosul parfumului mamei mele.
Amuzant este ca nu neg ca am avut toate aceste reactii, ci faptul ca nu vreau sa vorbesc despre ele. Sunt saptamani intregi de cand orasul asta nu mi-a inspirat nimic. Oamenii nu imi inspira curiozitati. Nu vreau sa stiu ce au mancat dimineata sau in ce fel de pat dorm. Nici macar nu vreau sa stiu cum arata casa lor.
Mi-e dor de diminetile in care chinuita de faptul ca a trebuit sa ma trezesc si sa ma spal pe fata cu apa rece, imi faceam loc printre stradutele inguste din orasul mic si ciudatel. Mi-e dor sa vad oameni si sa vreau sa le intru in cap. Mi-e dor sa zambesc singura pe strada, ascultand in casti o melodie pe care o stiu pe de rost.
Mi-e dor sa ma privesc in oglinzile magazinelor inchise si sa ma admir. Mi-e dor de reflexia mea din acele oglinzi. Mi-e dor de oamenii aceia pe care nu ii cunoscusem in viata mea, dar pe care puteam garanta ca daca ma voi stradui putin, ii voi revedea.
Nu mi-e drag, nu mi-e dor, nici macar nu mi-e frica de Bucuresti. Este unul din acele locuri atat de indiferente si de anoste. E un paradox intr'adevar, dar pentru mine nu are aceea gama de culori care sa ma faca sa zambesc dimineata cand ies din casa. E atat de predictibil. Faimoasa si impunatoarea capitala. ESte totul aici.
Tocmai de aceea eu nu sunt. Nu ma regasesc in nimic de aici, nu am locuri, nu am amintiri, nu am oameni.
Pana si oamenii cu care imi petrec timpul aici sunt tot de prin meleagurile mele.
Imagineaza.ti cum ar fi sa asezi o imagine colorata pe o coala alba. Nu se intrepatrunde cu nimic. Nu face pereche cu nimic. Nu se leaga de nimic. Linia imaginara care desparte foaia de imagine este atat de tipatoare incat iti zgarie retina.

Am o boală incurabilă !

Respir un fel de “nu stiu ce”,o adiere egoistă ce îmi dă ameţeli.
Am în permanenţă dorinţa de a retrăi ceea ce am fost, ceea ce aveam şi ceea ce am pierdut.
Am halucinaţii, regrete, crize şi momente când urlu de durere.
Urlu din toţi rărunchii. Zbier, ţip şi mă zbat ca şi cum un demon mi-ar invada sufletul.
Sunt înveninată zilnic cu dorinţe ce îmi sufocă sufletul.
Vreau ce am avut, dar urăsc că încă depind de asta.
Am întrebat ce pot face ca să scap.
Mi s-a răspuns cu tăcere.
Nu ştiu ce este mai grav : boala sau tratamentul pe care trebuie să îl urmez.

Ca un nebun !

Vreau să mă îndrăgostesc ca o nebună.
Vreau să simt, vreau să am, vreau să deţin.
Vreau să mor de dorul, dar şi de dragul lui.
Vreau să mă trezesc dimineaţa cu un zambet ciudat de prostesc, dar şi ciudat de firesc.
Vreau să nu fortez nimic.
Vreau să mă domine, dar în acelaşi timp să-i fiu stăpână.
Vreau să mă vrea, dar să nu mă cheme.
Vreau să ştiu singură când trebuie să merg.
Vreau să mă iubească aşa cum nu a mai iubit pe nimeni.
Vreau să nu îmi dea nimic, dar să îmi ia totul.
Vreau să fie acolo fără să il chem.
Vreau să plece când nu mă aştept şi să se întoarcă atunci cănd mă doare cel mai tare.
Vreau să vindece.
Vreau să nu mă bage în seamă.
Vreau să fie al tuturor, dar să îl deţin doar eu.
Vreau să ştie cât de mult îl iubesc.
Vreau să profite de sentimentele mele cum voi profita şi eu de ale lui.
Vreau să plece zile şi să se întoarcă săptămâni.
Vreau să ştie tot, dar să nu întrebe nimic.
Vreau sa fie bărbatul care mă deţine şi copilul pe care îl protejez.
Vreau să uite.
Vreau să zâmbească.
Vreau să mă şicaneze.
Vreau să mă alinte, dar să mă şi îmbărbăteze.
Vreau să fie absent uneori.
Vreau să ştie când şi de ce.
Vreau să fie tot sau nimic.
Vreau să mă protejeze ca pe un copil şi să mă iubească ca pe o femeie.
Vreau să iubească ca un nebun.