Am o boală incurabilă !

Respir un fel de “nu stiu ce”,o adiere egoistă ce îmi dă ameţeli.
Am în permanenţă dorinţa de a retrăi ceea ce am fost, ceea ce aveam şi ceea ce am pierdut.
Am halucinaţii, regrete, crize şi momente când urlu de durere.
Urlu din toţi rărunchii. Zbier, ţip şi mă zbat ca şi cum un demon mi-ar invada sufletul.
Sunt înveninată zilnic cu dorinţe ce îmi sufocă sufletul.
Vreau ce am avut, dar urăsc că încă depind de asta.
Am întrebat ce pot face ca să scap.
Mi s-a răspuns cu tăcere.
Nu ştiu ce este mai grav : boala sau tratamentul pe care trebuie să îl urmez.

Ca un nebun !

Vreau să mă îndrăgostesc ca o nebună.
Vreau să simt, vreau să am, vreau să deţin.
Vreau să mor de dorul, dar şi de dragul lui.
Vreau să mă trezesc dimineaţa cu un zambet ciudat de prostesc, dar şi ciudat de firesc.
Vreau să nu fortez nimic.
Vreau să mă domine, dar în acelaşi timp să-i fiu stăpână.
Vreau să mă vrea, dar să nu mă cheme.
Vreau să ştiu singură când trebuie să merg.
Vreau să mă iubească aşa cum nu a mai iubit pe nimeni.
Vreau să nu îmi dea nimic, dar să îmi ia totul.
Vreau să fie acolo fără să il chem.
Vreau să plece când nu mă aştept şi să se întoarcă atunci cănd mă doare cel mai tare.
Vreau să vindece.
Vreau să nu mă bage în seamă.
Vreau să fie al tuturor, dar să îl deţin doar eu.
Vreau să ştie cât de mult îl iubesc.
Vreau să profite de sentimentele mele cum voi profita şi eu de ale lui.
Vreau să plece zile şi să se întoarcă săptămâni.
Vreau să ştie tot, dar să nu întrebe nimic.
Vreau sa fie bărbatul care mă deţine şi copilul pe care îl protejez.
Vreau să uite.
Vreau să zâmbească.
Vreau să mă şicaneze.
Vreau să mă alinte, dar să mă şi îmbărbăteze.
Vreau să fie absent uneori.
Vreau să ştie când şi de ce.
Vreau să fie tot sau nimic.
Vreau să mă protejeze ca pe un copil şi să mă iubească ca pe o femeie.
Vreau să iubească ca un nebun.

Trusa de prim-ajutor.

În acest moment, îmi acord creditul de cea mai egoistă fiinţă din lume. Zic tot. Chem tot. Pot să trăiesc din simplul motiv că am tot ce alţii doar visează. Sunt ce vreau, unde vreau, când vreau. Primesc când cer şi sunt luată în braţe când plâng. Am nevoie să îmi zic mie câte lucruri frumoase sălăşluiesc în viaţa mea. Pot. Pot să fiu împuşcată că am faşă elastică, pot să fiu injunghiată că am leucoplast, pot să închid ochii istovită, că am cine să mă resusciteze.
Port în mine amprenta unor oameni care ar muri pentru mine şi pentru care aş muri la rândul meu. Am pe faţă optimismul şi fericirea. Zi de zi sunt vindecată fără să aştept la cozi interminabile, zi de zi sunt bandajată, zi de zi sunt trasă înapoi, zi de zi sunt salvată.

Băi ce greu e !

A rămas doar...

Zbucium
durere
frustrare
dor
nebunie
gand
lecţie
lacrimă
ameţeală
ţipăt
planset
amaraciune
tristeţe
abandon
sfârşit
rană
cicatrice
sânge
chin
desnădejde
teamă
frig
întuneric
frică
panică
dezamăgire
trecut.

Schimbare.

Las melodia sa vorbeasca de la sine.

Vindecare

Zilele trecute ma lovisem in acelasi loc in care am avut aceea taietura urata si, in ciuda faptului ca s-a trasformat intr-o cicatrice, am simtit o durere care parca s-a disipat sub pielea putin inrosita.
Din instict am dus cealalta mana la locul cu pricina pentru a-i oferi putina protectie, dar spre dezamagirea mea, durerea nu a trecut.
Urmatoarea zi a venit, si in timp ce incercam sa ma imbrac pentru a iesi, am simtit aceiasi durere pe care o avusesem cu o zi in urma si am regasit urma rosie inca deasupra pielii mele albe.
Era ca si gand incerca sa-mi aminteasca ca acolo a fost o rana adanca si dureroasa.
Am incercat sa ignor durerea si chiar si roseata, dar nimic.
Noaptea ma durea, ziua ma durea si cel mai tare se intampla sa primesc cate un impuls de durere cand ma imbracam sau cand faceam diverse lucruri prin casa.
Dupa cateva zile in care durerea mi-a tulburat noptile si mi-a facut nefericite zilele, mama mi-a cumparat o fasa elastica.
Am cupins mana cu ea si totul parea in regula.
Mana mea parea protejata de un scut, iar eu puteam continua sa imi vad de lucrurile obisnuite.
In aceea noapte am dormit mult mai bine, durerea era amortizata de modul strans in care era asezat bandajul.
Dimineata insa am fost socata.
Fasa mea era imbibata de o roseata care parca nu te facea sa te gandesti la sange ci mai degraba la un vin rosu.
Am dat jos bandajul si mana mea parea parca fusese intr-o inchisoare. O culoare ciudata se regasea pe ea si rana sangera abundent.
Ma durea ingrozitor, simteam parca taisul cutitului penetrandu-mi din nou pielea.
Mi-am privit mana indelung si in ciuda faptului ca durerea imi cuprindea fiecare celula a corpului, am rezistat zile intregi,si dupa indelungate ore de chin si tortura,am decis sa nu mai pun niciun bandaj si sa astept ca natura sa isi urmeze cursul firesc
Am asteptat sa se faca o coaja.
.