Vindecare

Zilele trecute ma lovisem in acelasi loc in care am avut aceea taietura urata si, in ciuda faptului ca s-a trasformat intr-o cicatrice, am simtit o durere care parca s-a disipat sub pielea putin inrosita.
Din instict am dus cealalta mana la locul cu pricina pentru a-i oferi putina protectie, dar spre dezamagirea mea, durerea nu a trecut.
Urmatoarea zi a venit, si in timp ce incercam sa ma imbrac pentru a iesi, am simtit aceiasi durere pe care o avusesem cu o zi in urma si am regasit urma rosie inca deasupra pielii mele albe.
Era ca si gand incerca sa-mi aminteasca ca acolo a fost o rana adanca si dureroasa.
Am incercat sa ignor durerea si chiar si roseata, dar nimic.
Noaptea ma durea, ziua ma durea si cel mai tare se intampla sa primesc cate un impuls de durere cand ma imbracam sau cand faceam diverse lucruri prin casa.
Dupa cateva zile in care durerea mi-a tulburat noptile si mi-a facut nefericite zilele, mama mi-a cumparat o fasa elastica.
Am cupins mana cu ea si totul parea in regula.
Mana mea parea protejata de un scut, iar eu puteam continua sa imi vad de lucrurile obisnuite.
In aceea noapte am dormit mult mai bine, durerea era amortizata de modul strans in care era asezat bandajul.
Dimineata insa am fost socata.
Fasa mea era imbibata de o roseata care parca nu te facea sa te gandesti la sange ci mai degraba la un vin rosu.
Am dat jos bandajul si mana mea parea parca fusese intr-o inchisoare. O culoare ciudata se regasea pe ea si rana sangera abundent.
Ma durea ingrozitor, simteam parca taisul cutitului penetrandu-mi din nou pielea.
Mi-am privit mana indelung si in ciuda faptului ca durerea imi cuprindea fiecare celula a corpului, am rezistat zile intregi,si dupa indelungate ore de chin si tortura,am decis sa nu mai pun niciun bandaj si sa astept ca natura sa isi urmeze cursul firesc
Am asteptat sa se faca o coaja.
.

Septembrie-maraton.

Oh cat mi-as dori sa postez ceva dragut.Cat mi-as dori sa va pot povesti o intamplare super draguta din viata mea.Cat mi-as dori sa va zic ca zambesc mai sa ma doara maxilarul.
Dar nu, nu va pot indruga minciuni.
Adevarul este ca este mult mai rau decat ma asteptam. Recunosc fara lipsa de modestie ca sunt un om puternic, dar azi, acum, la aceasta ora tarzie din noapte, pana si eu mi-am pierdut puterea.
Este prea mult. Prea multa durere intr-o singura circumstanta, prea multe rani in acelasi loc, prea mult.
Nu scriu ca sa fiu inteleasa ci din frica de a exploda de atata zbucium interior.
Infiorator. Da, asta este cuvantul care poate descrie cel mai bine sentimentul de a-ti vedea una dintre cele mai iubite fiinte, devastata.
Este absolut infiorator. Nu pot descrie in cuvinte senzatia de neputinta, de frustrare, de iritare cand singura fiinta pe care ai dori sa o vezi toata un zambet, se zbate ca un peste scos din acvariu.
Credeam ca experimentasem durerea, dar ma inselasem. Aceasta rana produce mult mai mult decat o simpla durere. E mai mult decat sange si piele sfasiata. E un fel de cangrena care te ucide. Incet, dar sigur, te ucide.
Pana zilele trecute credeam ca depresia are o unitate de masura si ca leacurile babesti, gen filme vesele vizionate pana la saturatie, chiar isi fac efectul. Ei bine, nu. E mult mai mult.
E acel moment in care parca practic totul se opreste. Nu mai gandesti, nu mai misti, nu mai schitezi absolut niciun gest.
Te trasformi intr-o leguma.
Esti acaparat de un milion de scancete si nu poti lua in brate pe nimeni, auzi un miliard de voci si nu ii poti raspunde niciuneia, vezi cativa metrii, dar nu, nu mai poti atinge linia de sosire.