IERTARE

Am obosit.
Nu,nu mă pot duce în pat şi nu pot pretinde că mâine dimineaţă voi fi ok,nu,nu pot bea cafea cu speranţa ca voi zburda de energie.Oboseala mea vine din lucruri mult mai greu de descris.
O regăsesc apăsătoare şi chinuitoare undeva în interior,în cel mai ciudat şi mai neexploatat punct al fiinţei mele.
Este ca o încapere stranie dintr-o casă mare,pe care proprietarii nu o folosesc,dar pe care parcă le este şi frică să o folosească.Este o cameră mică,ciudată,în care te poţi aştepta la orice.
Oboseala mea este atât de apăsătoare încât în anumite zile simt că mă va lăsa fără aer.Este ca atunci când simţi că nu mai poţi inspira,că pur şi simplu cutia toracică îţi este strivită de o greutate pe care din păcate nu o poţi înlătura.
În ultimele săptămâni,cursul existenţei mele a căpătat trasee la care,sincer nu m-aş fi aşteptat.M-am regăsit în faţa unor locuri,oameni,realităţi pe care nu le pot percepe.
Nu ştiu ce sunt şi cum am ajuns să le trăiesc.
Simt ca totul a fost in zadar.Toate eforturile,toate orele,toate aşteptările,totul s-a şters aşa cum şterge o radieră urmele fine ale creionului.
Şi a rămas doar foaia.Goală şi fără sens.Fără putere să treacă mai departe.
Am făcut atâtea frunţi să se încreţească încât mă mir cum acei oameni mai au chip.Am lăsat uimire,teamă,durere în urma mea şi nu,nu găsesc cuvinte pentru a explica de ce.
Nu mă înţeleg şi nu le pot pretinde altora să o facă.
Zac singură în mine ca un parazit.Îmi consum singură propria existenţa şi şochez.Nu ştiu să fiu în tipar.
Îmi iau zilnic energia şi consum şi din ceilalţi toate resursele lor de a mă face să mă simt bine.Oamenii ăstia nu merită atâta chin.

"De ce-urile" vietii mele.

De ce sa pap ?
De ce nu s-a inecat piticu' ?
De ce Alina e mai mare ?
De ce are tati mustata ?
De ce trebuie sa invat poezia ?
De ce trebuie sa dorm la pranz ?
De ce trebuie sa-mi fac temele ?
De ce trebuie sa fac curat ?
De ce trebuie sa intru in casa ?
De ce nu ma intelegi ?
De ce sunt oamenii rai ?
De ce este cerul albastru ?
De ce nu pot sa zbor ?
De ce oamenii discrimineaza ?
De ce asa ?
De ce nu te ajuta nimeni ?
De ce nu inteleg ?
De ce imbatranesc ?
De ce trece timpul ?
De ce pielea mea se schimba ?
De ce ma doare ?
De ce mor ?


Eram serile trecute in pat si asteptand sa ma rapeasca somnul,ma zgaiam cu ochii la tavanul roz din camera mea.Nu,nu am vrut sa va informez ca am un tavan roz.Acesta este doar un element lipsit de importanta.
Ma gandeam la cate intrebari ne punem de-a lungul vietii : noua insine,vietii sau altor persoane.
Sute de "de ce-uri" ne macina existenta inca din copilarie si pana la batranete.La unele aflam raspunsurile foarte repede,la altele in schimb nu.
Nu sunt destul de corect formulate.Gresit.Nu stie nimeni raspunsul la multe dintre aceste intrebari ce ulterior devin retorice.
Vei afla poate cateva pareri,dar adevarul va fi mereu undeva la mijloc.
Si totusi de ce ni le mai punem,daca oricum nu ne raspunde nimeni ?
Acum nu zic sa infiintam Biroul administrativ al intrebarilor fara raspuns,dar sa incercam sa meditam un pic mai mult.
Unii trec prin viata ca rata prin apa,alte elemente din cadrul care ii inconjoara devenind lipsite de importanta.
El este "buricul".Daca stie el ca "pe el l-a adus barzuta",totul este mai mult decat perfect.
Si uite asa parasesti lumea cu o incarcatura pe care nu o aveai cand te-ai nascut doar pentru ca detii curiozitate.

Azi ma imbrac in negru.

Dimineaţa,în timp ce mergeam prin ploaia rece,spre o destinaţie prea lipsită de importanţă ca să o precizez,m-a izbit o durere, un fel de migrenă apăsătoare şi instantaneu am avut un fel de flash-back.
Mi-am amintit de februarie.
Mi-am amintit cum aceea a fost cea mai nepotrivită zi , şi cum el a fost cel mai nepotrivit om.
Totul era nepotrivit.
Cred că şi cuvintele astea sunt total nepotrivite,dar trebuie să fac asta.
Am nevoie de asta.
Am nevoie să urlu aceste cuvinte.
Trebuie să le arunc în vânt şi să fug.
Să le ducă vântul cât mai departe.Poate chiar până la el.
O zi, şi totul s-a trasformat.
Am realizat atunci că ăsta e un joc mizerabil şi că acel tip de oameni sunt prea puri pentru a fi parte din el.
El nu era doar o fiinţă,era om.Nu era doar un biped ce mănâncă şi consumă furaj.Era suflet.
De ce aşa ?
M.am întrebat de miliarde de ori,mă dor buzele,nu mai am cuvinte şi mă doare.
Mă doare că mor suflete,nu că mor oameni.Nu toţi oamenii pot fi considerati şi suflet.
Mă poţi considera ciudată,rea,maliţioasă,dar nu pot să tac.
Trebuie să urlu.Trebuie să mă eliberez.
Trebuie să văd dacă eu am suflet.